“Hello world! I’m new in the blogsphere.” Cam asa suna primul post automat al celor de la wordpress, post pe care l-am sters. Am facut-o pentru a-mi oferi sansa de a ma prezenta in lipsa vreunei carje configurate de vreun geniu programator. Incep.

Plangaciosu e un animalut perfectionist care spera sa-si depaseasca conditia. El a decis sa apara in public in urma unei conversatii cu un foarte bun prieten. Discutand despre dualitatea acestui presonaj poznas, mi-a fost atrasa atentia ca numele sau ar fi potrivit pentru un blog. Asa ca, impulsionat fiind de recenta conferinta IMTO, de marele ocean cybernetic, avand numele stabilit si posibilitatea de a fi gazduit de bunul meu prieten, am decis sa incerc marea cu degetul si sa vad daca e mai sarata decat o lacrima ( in fond, lacrima e esenta purificatoare a acestei finite nemultumite).

Viata, asa generoasa cum ne-a obisnuit, ne ofera zilnic sumedenie de motive sa fim nemultumiti. Nu a sunat ceasul, nu porneste masina, cei de la net nu au rezolvat defectiunile iar eu nu pot sa postez, nu curge apa calda, s-a taiat curentul, a intarziat tramvaiul sau metroul, prietena nu a aparut la intalnire, etc. Si cand lucrurile nu merg deloc cum ai planuit sau cum ti-ai fi dorit sa decurga, nu iti ramane decat sa-ti imbogatesti prietenii, oferindu-le insight, cu alte cuvinte, sa te plangi, si sa mergi mai departe. Sunt si cazuri in care poti depune plangeri la diferiti responsabili, dar va reamintesc ca traim in Romania si acest gest ar fi cel putin inutil.

Plangaciosu nu are de gand sa plictiseasca zilnic (cel putin asa spera el) cu asemenea probleme care pe majoritatea intereseaza prea putin. Ceea ce va povesti e ce vede, aude, simte, ceea ce inregistreaza simturile sale.

STOP!